Din punct de vedere astrologic, ziua de joi este considerata cea mai fericita zi din 2017. Pentru ca Soarele va face conjunctie cu Jupiter (in Scorpion, la gradul 03). Pozitia Soarelui arata zodia in care ne nastem. Imagineaza-ti ca in sistemul solar este un ceas cu 12 “ore"(zodii), iar Soarele este in varful acului principal. Daca in ziua cand te-ai nascut, Soarele se misca intr-o “ora”, atunci aceea iti este zodie. Cand m-am nascut eu (17 aprilie), Soarele era in “ora” Berbecului, deci sunt Berbec. Soarele sta o luna intr-o “ora”. Zodia arata partea noastra esentiala, ce stim noi sigur despre noi, scheletul de energie pe care construim fundamente in viata.
Jupiter este cea mai mare planeta din sistemul nostru Solar, considerata “Marele benefic”. Atrage sanse, oportunitati, expansiune. Boabele de porumb au nevoie de ceva sa devina floricele. Jupiter este acel ceva din punct de vedere astrologic. Jupiter este Zeus, zeul zeilor.
Daca Soarele sta o luna intr-o “ora” a ceasului ceresc, Jupiter sta un an acolo. Si gandeste-te ca se intalnesc o singura data pe an la acelasi grad, in aceeasi zodie. Cu alte cuvinte avem o conjunctie astrala rara care aduce usurare, bucurie, optimism, curaj, indrazneala, speranta, expansiune.
Si ca sa va faceti o idee despre ce se intampla cand Jupiter ajunge la acelasi grad cu Soarele, va voi detalia doua aspecte.
1) Cei care se nasc cu acest aspect sunt oameni norocosi, cu multe oportunitati care le bat la usa in timpul vietii, sunt optimisti din cale afara, generosi si pozitivi, cu simt justitiar, dornici de studiu si multe calatorii. Sunt aceia carora orice le-ai face cad tot timpul in picioare.
O sa va dau doar cateva exemple: Adele, Kanye West, Robbie Williams, Etta James.
2) Cand peste Soarele tau trece Jupiter in Tranzit (Ex. esti berbec la gradul 10 si intr-o anumita zi, Jupiter este in Berbec la gradul 10), ai o perioada plina de sansa, bucurie de viata, marcata de o stare de bine, de crestere personala, de intalniri benefice. Cei din jur sunt generosi cu tine, urmand ca si tu sa oferi la randul tau celorlalti. In orice stadiu al vietii ai fi, acest tranzit iti poate aduce usurare sau bucurie.
Anul acesta, intalnirea celor doi astri se va petrece in semnul Scorpionului. Si cand vorbim de energia acestuia, aducem in discutie sexul, moartea, razbunarea, magnetismul, controlul, misterele, secretele, resursele altora, regenerarea fizica si sufleteasca, pasiunile, obsesiile, gelozia. Toate acestea vor cunoaste un boost, in functie de harta personala.
Atentie! Ziua de maine nu este aceea in care veti castiga suma cea mare la loto, veti deveni toti Bill Gates sau Steve Jobs, va veti casatoriti cu partenerul mult dorit, ci este acea zi cu mici bucurii. Si ce este si mai important: nu le asteptati de la altii. Incercati sa vi le procurati, fiecare cum poate. Cu siguranta veti gasi resursele interioare.